Noaptea de decembrie

Noaptea de decembrie

Pustie si albă e camera moartă...

Si focul sub vatră se stinge scrumit...--

Poetul, ălături, trăsnit stă de soartă,

Cu nici o schinteie în ochiu-adormit...

Iar geniu-i mare e-aproape un mit...

Si nici o schinteie în ochiu-adormit.

Pustie si albă e-ntinsa câmpie...

Sub viscolu-albastru ea geme cumplit...

Sălbatică fiară, răstristea-l sfâsie

Si luna priveste cu ochiu-otelit...--,

E-n negura noptii un alb monolit...

Si luna priveste cu ochiu-otelit.

Nămetii de umbră în juru-i s-adună...

Făptura de humă de mult a pierit

Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună --

Chiar alba odaie în noapte-a murit...--

Făptura de humă de mult a pierit.

E moartă odaia, si mort e poetul...--

În zare, lupi groaznici s-aud, răgusit,

Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul,

Un tremol sinistru de vânt-năbusit...

Iar crivătul tipă... -- dar el ce-a gresit?

Un haos urgia se face cu-ncetul.

..................................................

Alexandru Macesdonski, Noaptea de decembrie

For you

Life is sad when you're not here... but beautiful...

Eternitate

O viata omeneasca nu ajunge pentru a prilejui intalnirea barbatului cu femeia. Spatiul si timpul sunt piedici de care sufletul strans in obezile materiale numai treptat le poate invinge. Apoi chiar daca le-a invins, intervin ostacolele conventiilor sociale care de multe ori sunt mai puternice decat puternice decat puterile oricarui om. Avantul sufletului se sfarma in clipa prabusirii trupesti. Moartea materiala descatuseaza sufletul fara a-i inlesni posibilitatea de unire cu sufletul pereche. Unirea lor numai in viata materiala poate fi maintuitoare. Asa sufletul slobozit dupa intaia incarnare va pluti in alte planuri ale lumii ca o sarmana constiinta pura, asteptand prilejul unei noi intrupari omenesti. A doua viata pe pamant incepe, si moartea o curma iar, si sufletul tot nu si-a dobandit perechea adevarata. Apoi urmeaza a treia viata, secerata de a treia moarte. Apoi alta si iar alta. Poate ca in timpul unei reincarnari celalalt suflet a ramas in vreo sfera indepartata; atunci omul simte cumplit zadarnicia vietii pamantesti si a tuturor zbuciumarilor sale....A saptea viata aduce de-abia fericirea unirii cu celalalt suflet. De aceea a saptea moarte cuprinde revelatia. Fiindca moartea a saptea inseamna sfarsitul existentei materiale si inceputul intoarcerii in lumea spirituala, sufletul retraieste intr-o strafulgerare toate vietile anterioare pentru a se putea bucura mai deplin de stralucirea vetii noi, eterne, ce-l asteapta. De-acuma nu va mai rataci in sferele lumii materiale, ci, transformat in principiu pur, echilibrat iarasi in atom spiritual cu celalalt suflet, redevenit de asemenea principiu, isi va relua existenta divina in planul spiritual.

Liviu Rebreanu, Adam si Eva