Noaptea de decembrie

Noaptea de decembrie

Pustie si albă e camera moartă...

Si focul sub vatră se stinge scrumit...--

Poetul, ălături, trăsnit stă de soartă,

Cu nici o schinteie în ochiu-adormit...

Iar geniu-i mare e-aproape un mit...

Si nici o schinteie în ochiu-adormit.

Pustie si albă e-ntinsa câmpie...

Sub viscolu-albastru ea geme cumplit...

Sălbatică fiară, răstristea-l sfâsie

Si luna priveste cu ochiu-otelit...--,

E-n negura noptii un alb monolit...

Si luna priveste cu ochiu-otelit.

Nămetii de umbră în juru-i s-adună...

Făptura de humă de mult a pierit

Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună --

Chiar alba odaie în noapte-a murit...--

Făptura de humă de mult a pierit.

E moartă odaia, si mort e poetul...--

În zare, lupi groaznici s-aud, răgusit,

Cum latră, cum urlă, cum urcă, cu-ncetul,

Un tremol sinistru de vânt-năbusit...

Iar crivătul tipă... -- dar el ce-a gresit?

Un haos urgia se face cu-ncetul.

..................................................

Alexandru Macesdonski, Noaptea de decembrie